Cum se desfășoară, în general, o sesiune de yoga?

O sesiune de yoga pentru incepatori cuprinde o combinație de asane (posturi corporale), pranayama (exerciții de respirație) și pratyahara (relaxare). Posturile simple de yoga sunt predate într-o manieră progresivă. Se pune accentul pe conștientizarea mișcărilor și pe sincronizarea cu propria respirație.

‘Corpul meu e rigid, înțepenit’, pot să practic yoga?

Cu siguranță! Ca începător, vei învăța posturi corporale simple, care oferă corpului exercițiul fizic necesar pentru a fi în formă. Totodată, aceste posturi induc o stare de relaxare pe plan mental și emoțional. Trebuie reținut că, atunci când corpul este relaxat, își pierde treptat rigiditatea.

Am probleme de sănătate, pot sa practic yoga?

Yoga este o știință străveche preocupată de realizarea în ființa umană a unei stări de bine. Practica yoga nu contribuie doar la prevenirea bolilor, ci și la vindecarea lor. Atat în India, cât și în alte țări, yoga este folosită ca știință alternativă pentru tratarea multor boli.

Cum ar trebui să vin pregatit pentru cursuri?

Poți folosi o saltea specială pentru yoga sau o pătură. Poți să aduci cu tine și o sticlă de apă și un prosop mic. Dacă urmezi un tratament, e necesar să aduci cu tine medicamentele pe care trebuie să ți le administrezi.

Pot sa mănânc înainte de curs?

În mod tradițional, yoga se practică pe stomacul gol. Totuși, poți să practici yoga și după ce ai mâncat, însă trebuie să treacă cel puțin 2 ore de la servirea mesei.

Cu ce să mă îmbrac la curs?

Hainele confortabile din bumbac sunt cele mai indicate. Este important să te simți bine în ele și să te poți mișca în voie.

Cursul începe la oră fixă?

Yoga presupune disciplină. Sesiunile încep la timp iar participanții trebuie să fie pregătiți cu câteva minute înainte.

În ce limbă se vorbește la cursuri?

Cursurile se țin în engleză, cu câteva traduceri în română. Majoritatea exercițiilor practice sunt exemplificate, astfel că un nivel începător de limba engleza este suficient.

Pot să țin telefonul mobil cu mine în timpul cursului?

Telefoanele mobile vor fi oprite în timpul cursului. În cazuri excepționale (aștepți un telefon urgent) se acceptă modul silențios.